Falimentul personal – beneficii si capcane

S-a vorbit mult si prost despre falimentul personal. Falimentul este rau, dar legea are parti bune: totul este sa stim ce sa cerem, altfel ramanem fara nimic!

Dupa ani de amanari, celebra deja lege pentru “falimentul personal” a intrat in vigoare. Apoi, a durat destul pana sa se puna pe picioare aparatul tehnic de implementare. In tot acest timp, ce spuneam un pic mai sus, este o forma politicoasa de exprimare. Nu s-a vorbit mult si prost despre acest faliment personal. Nu. S-a vorbit foarte mult, si foarte, foarte, ingrozitor de foarte prost.

Ce este falimentul personal

Falimentul personal, pe scurt, este o forma in care, daca nu mai poti sa iti platesti datoriile, acestea sunt mari, iar tu esti serios si de buna credita, poti sa ramai fara absolut tot ce ai, dar fara sa mai ai datorii dupa aceea. Daca datorezi 50000 lei, si dupa ce se vinde absolut tot ce ai, se obtin doar 30000 lei, nu mai ramai sa duci in carca datoria ramasa de 20000 lei. Aceea se sterge.

Deci aici e cea mai mare tampenie: nu falimentul personal este partea care ne ajuta din acea lege. Dar sa nu credeti ca legea e proasta, sau ca e buna doar pentru cei care nu platesc datoriile. Nu, procedura reala care ne ajuta este insolventa personala. Retineti, acesta este raspunsul, nu falimentul personal. Dar asa-i ca nu ati mai auzit pana acum de insolventa, ci doar de faliment? Ok, atunci e bine ca am inceput sa studiez subiectul.

O sa va explic mai jos ce si cum, dar daca sunteti siguri ca nu aveti rapdare sa citit tot, luati doar atat aminte: nu ajungeti pana acolo. Nu asteptati sa se adune 90 de zile intarzieri la plata. Chiar si aproape de acest termen, inca puteti face o refinantare. Stiu ca oficial nu se face reclama, dar foarte multe banci accepta sa ofere credite rapide pentru restantieri, pentru rescadentarea creditelor vechi, astfel incat si ele sa se protejeze.

Ok, ati ajuns pana aici, deci ati ales sa aveti rabdare si sa cititi pana la sfarsit. Bine ati facut. Mai sunt cateva randuri, in care va explic clar si simplu ce inseamna insolventa, ce inseamna falimentul. Apoi, e doar un tabel lung cu datele de contact ale autoritatii in domeniu. E lung pentru ca sunt 42 de judete, atat.

Procedura de insolventa personala

Procedura este aparent simpla, dar in realitate are multe chichite. Presupune, in principiu, ca datoriile se vor plati, asta este clar. Asa ca la cererea de insolventa trebuie depus un plan de redresare financiara personala.

Modul in care se castiga si se cheltuie banii persoanei declarate in faliment personal va fi gestionat timp de 5 ani de catre un administrator judiciar. acesta va verifica totul, inclusiv cheltuielile personale, asiguradu-se ca datoriile principale au prioritate, cu asigurarea unui trai decent.

Cine poate cere insolventa

In lege se incadreaza doar datoriile cu intarzieri mai mari de 90 de zile, in cuantum egal sau mare de 15 ori salariul minim pe economie.

Se aplica doar pentru persoane fizice care nu desfasoara activitati economice, care nu au cazier, si care nu au incalcat alta procedura de insolventa.

Se aplica doar daca se poate face dovada ca datoriile se pot plati intr-un interval de 12 luni.

Avantaje insolventa personala

  • oprirea executarilor silite;
  • sistarea calcularii de dobanzi si penalitati in contnuare la datoriile in curs;
  • scadentarea platii datoriilor pe o perioada mai lunga, de pana la 5 ani;
  • asigurarea unui supervizor care sa ne ajute “sa fim cuminti”.

Capcane in falimentul personal

falimentul personal nu este un colac de salvare - ci insolventa personalaAm spus deja: falimentul personal inseamna sa ramai fara nimic. Se aplica la orice: rate la credite, intretinerea la bloc etc. Mai greu de ajuns la asa ceva prin adunarea multor datorii diferite, chiar daca fiecare este mica separat, dar se poate. Niste zeci de mii la credit, cateva mii la intretinere, niste sute la curent, la gaze, la telefon.. si se strange. Si e rau, ca se cumuleaza, si culmea, tocmai de la o factura de telefon poti ajunge la falimentul personal.

Riscul enorm este acesta: se bazeaza omul pe ce a citit in presa, lasa datoriile neplatite, ca rezolva usor cu faliment personal. Si cand colo, faliment personal nu inseamna deloc ce credea el.

Chiar si cu buna credita, daca planul de redresare propus nu este fezabil, se declara direct falimentul. Sau daca se aproba intrarea in insolventa, dar nu mai poate fi urmat planul de redresare, la fel.

Declararea falimentului se poate face doar de catre instanta, si este exact opusul a ceea ce face perioada de redresare: duce la executarea silita a tuturor proprietatilor si bunurilor persoanei datoare.

Totusi, un lucru bun se poate spune si despre aceasta varianta trista si de evitat: daca dupa vanzarea tuturor proprietatilor si bunurilor, mai raman inca sume datorate, acestea se sterg, adica cel putin poti sa o iei de la zero. Daca mai poti. Mai bine sa nu ajungi pana acolo.

Comisia de incolventa

Iata una dintre cele mai greu de gasit lucruri despre procedura de incolventa personala: unde poti obtine informatii? Unde se poate depune cererea? Parca toata lumea a incercat sa faca un singur lucru: sa va determine sa mergeti direct la un avocat.

Si hop, iarasi eu: uitati mai jos, datele de contact oficiale de la Comisia de insolventa, pe fiecare judet in parte.

Contacte comisii judetene

1: Directia de insolventa Alba. Persoana de contact: Pop Gabriela. Email: popgabriela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.179.

2: Directia de insolventa Arad. Persoana de contact: Gligor Ioan. Email: gligorioan@anpc.ro. Telefon: 0749.188.551. Detalii si de la: Toma Petre – tomapetre@anpc.ro.

3: Directia de insolventa Argeș. Persoana de contact: Curelea Gabriel. Email: cureleagabriel@anpc.ro. Telefon: 0749.188.353.

4: Directia de insolventa Bacău. Persoana de contact: Plugaru Alexandru. Email: plugarualexandru@anpc.ro. Telefon: 0749.188.300.

5: Directia de insolventa Bihor. Persoana de contact: Sala Ruxandra Mihaela. Email: salaruxandra@anpc.ro. Telefon: 0749.188.534.

6: Directia de insolventa Bistrița-Năsăud. Persoana de contact: Plosca Elena Liliana. Email: ploscaelena@anpc.ro. Telefon: 0749.188.469.

7: Directia de insolventa Botoșani. Persoana de contact: Raranschi Mihaela Talica. Email: raranschimihaela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.300.

8: Directia de insolventa Brașov. Persoana de contact: Frighenciu Nicoleta. Email: frighenciunicoleta@anpc.ro. Telefon: 0749.188.204.

9: Directia de insolventa Brăila. Persoana de contact: Stanciu Gina. Email: stanciugina@anpc.ro. Telefon: 0749.188.263.

10: Directia de insolventa București. Persoana de contact: Păunescu Alina Felicia. Email: paunescualina@anpc.ro. Telefon: 0749.188.389.

11: Directia de insolventa Buzău. Persoana de contact: Grama Alina. Email: gramaalina@anpc.ro. Telefon: 0749.188.249. Detalii si de la: Vișan Cătălin – visancatalin@anpc.ro.

12: Directia de insolventa Caraș-Severin. Persoana de contact: Muntean Ioan Sebastian. Email: munteanuioan@anpc.ro. Telefon: 0749.188.549.

13: Directia de insolventa Călărași. Persoana de contact: Curelea Gabriel. Email: cureleagabriel@anpc.ro. Telefon: 0749.188.353.

Pauza: citești mai departe, sau mergi direct la oferte

14: Directia de insolventa Cluj. Persoana de contact: Plosca Elena Liliana. Email: ploscaelena@anpc.ro. Telefon: 0749.188.469.

15: Directia de insolventa Constanța. Persoana de contact: Costache Mihai Niculae. Email: costachemihai@anpc.ro. Telefon: 0749.188.285.

16: Directia de insolventa Covasna. Persoana de contact: Pop Gabriela. Email: popgabriela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.179.

17: Directia de insolventa Dâmbovița. Persoana de contact: Curelea Gabriel. Email: cureleagabriel@anpc.ro. Telefon: 0749.188.353.

18: Directia de insolventa Dolj. Persoana de contact: Șuiu Maria Mirabela. Email: suiumaria@anpc.ro. Telefon: 0749.188.299. Detalii si de la: Ghimpău Octavian – ghimpauoctavian@anpc.ro.

19: Directia de insolventa Galați. Persoana de contact: Olaru Constantin. Email: olaruconstantin@anpc.ro . Telefon: 0749.188.263. Detalii si de la: Bejan Petrică – bejanpetrica@anpc.ro.

20: Directia de insolventa Giurgiu. Persoana de contact: Curelea Gabriel. Email: cureleagabriel@anpc.ro. Telefon: 0749.188.353.

21: Directia de insolventa Gorj. Persoana de contact: Fometescu Diana Vasilica. Email: fometescudiana@anpc.ro. Telefon: 0749.188.271. Detalii si de la: Miu Margareta Ionela – miumargareta@anpc.ro.

22: Directia de insolventa Harghita. Persoana de contact: Mocrei Liviu. Email: mocreiliviu@anpc.ro. Telefon: 0266/311.702.

23: Directia de insolventa Hunedoara. Persoana de contact: Gubandru Mihai Alin. Email: gubandrumihai@anpc.ro. Telefon: 0749.188.611.

24: Directia de insolventa Ialomița. Persoana de contact: Corbu Georgian. Email: corbugeorgian@anpc.ro. Telefon: 0243/231.067.

25: Directia de insolventa Iași. Persoana de contact: Plugaru Alexandru. Email: plugarualexandru@anpc.ro. Telefon: 0749.188.300.

26: Directia de insolventa Ilfov. Persoana de contact: Andrei Cristian Victor. Email: andreicristian@anpc.ro. Telefon: 0749.188.281.

27: Directia de insolventa Maramureș. Persoana de contact: Sala Ruxandra Mihaela. Email: salaruxandra@anpc.ro. Telefon: 0749.188.534.

28: Directia de insolventa Mehedinți. Persoana de contact: Șomîcu Ilarian. Email: somicuilarian@anpc.ro. Telefon: 0749.188.299. Detalii si de la: Cosmin Pîrvu Lucian – pirvulucian@anpc.ro.

29: Directia de insolventa Mureș. Persoana de contact: Pop Gabriela. Email: popgabriela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.179.

30: Directia de insolventa Neamț. Persoana de contact: Raranschi Mihaela Talica. Email: raranschimihaela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.300.

31: Directia de insolventa Olt. Persoana de contact: Forțan Marius Bogdan. Email: fortanmarius@anpc.ro. Telefon: 0749.188.299.

32: Directia de insolventa Prahova. Persoana de contact: Buzu Corneliu. Email: buzucorneliu@anpc.ro. Telefon: 0749.188.353. Detalii si de la: Curelea Gabriel – cureleagabriel@anpc.ro.

33: Directia de insolventa Satu-Mare. Persoana de contact: Sala Ruxandra Mihaela. Email: salaruxandra@anpc.ro. Telefon: 0749.188.534.

34: Directia de insolventa Sălaj. Persoana de contact: Plosca Elena Liliana. Email: ploscaelena@anpc.ro. Telefon: 0749.188.469.

35: Directia de insolventa Sibiu. Persoana de contact: Pop Gabriela. Email: popgabriela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.179.

36: Directia de insolventa Suceava. Persoana de contact: Raranschi Mihaela Talica. Email: raranschimihaela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.300.

37: Directia de insolventa Teleorman. Persoana de contact: Parpală Mihaela Valentina. Email: parpalamihaela@anpc.ro. Telefon: 0749.188.539.

38: Directia de insolventa Timiș. Persoana de contact: Gubandru Mihai Alin. Email: gubandrumihai@anpc.ro. Telefon: 0749.188.611.

39: Directia de insolventa Tulcea. Persoana de contact: Nicolin Paraschița. Email: nicolinparaschita@anpc.ro. Telefon: 0749.188.265.

40: Directia de insolventa Vaslui. Persoana de contact: Plugaru Alexandru. Email: plugarualexandru@anpc.ro. Telefon: 0749.188.300.

41: Directia de insolventa Vâlcea. Persoana de contact: Șomîcu Ilarian. Email: somicuilarian@anpc.ro. Telefon: 0749.188.299. Detalii si de la: Cosmin Pîrvu Lucian – pirvulucian@anpc.ro.

42: Directia de insolventa Vrancea. Persoana de contact: Bucur Adrian Valentin. Email: bucuradrian@anpc.ro. Telefon: 0749.188.249. Detalii si de la: Vișan Cătălin – visancatalin@anpc.ro.

Procedura cerere insolventa

Pasii de urmat sunt simplii, formularele la fel. Am adunat la un loc: Insolventa Persoanelor Fizice – proceduri.

Si acum, la sfarsit, cateva cuvinte personale. Iertati-mi limbajul liber de mai sus. Subiectul este atat de delicat, si intr-adevar, se scriu atat de multe lucruri gresite, inclusiv din declaratii ale unor ministri sau oameni politici, incat trebuie sa aflati ce este adevarat, si ce este cu adevarat riscant si periculos. Am aproape 25 de ani de experienta in analiza economico-financiara, parte din experienta acumulata in proiecte de cercetare pan-europene, finantate si verificate direct de catre Comisia Europeana. Am studii economice la baza, urmate de studii juridice, cu o facultatee de drept absolvita acum 2 ani.

(Articolul a fost citit de catre 65 vizitatori - WebberZone stats)
Sending
User Review
5 (5 votes)

Leave a Reply



GDRP | Termeni - condiții | Confidențialitate | Cookies
Home | About us | Contact | Sitemap | Facebook | Telcons: 021-9551
FondPro

FondPro